Zid

Curge linistea pe obrajii , alunecosi de sentimente 
Straluceste iubirea din ochi , paca d-aici se simte,
Pasim impreuna , separati de gandiri indiferente,
Adunati si crucificati , parere de rau ce ne tot minte ...


Cine mai iubire , poate retine la infinit ?
Cine cade cu lacrima ajunsa la sfarsit ?
Si cine ajunge in obraz , pe lacrima cazut ?
E greu , sa cred , sa sper ca poate o sa uit ?


E negru in fata mea , si alb in infinitate ,
Cu plans dureros sper mereu la dreptate .
Iti dovedesc iubirea prin sarut , nu prin fapte ,
Sunt omul ce iti saruta inima prin mii si mii de soapte ...


Luna se freamata in intunericul infinit din fata ei trista 
Si soare prefacator o minte ca pentru noi nu exista 
Dar Dumnezeul meu iubitor , de ma crezi te rog persista !
Caci iubirea de Luna ne tine familia de stele inchisa ...


Oare doare sa ai copilul in nor pufos inchis ?
Oare mai spera copilul mort tot la paradis ?
Si crede ca eu sunt salvarea lui de bine ?
Sau sunt doar un mincinos ce in frumos il retine ?


Pacat de secolele aduse prin ploaie racoroasa
Pacat de vietile pierdute in cautare de casa 
Pacat de mine pierdut in dragostea frumoasa
Ce mi-a promis-o speranta mea mincinoasa .


Sunt tot inchis  , prefacut in placere
Cu tot corpul cuprins de cumplita durere .
Tot trist fata de fiica mea dupa inalta poarta 
Dar sufletul nostru , nici un zid nu poa' sa-l desparta ...