Conversatii cu Dumnezeu

Domnule doctor,credeti ca sunt nebun? 
Ca nu vad ce vad altii ?Ca m-am blocat in mintea mea sau am iesit din mintea matematica a omului perfect ?
Suntem constransi ca credem in infinit, dar totusi in limitele intelectuale ale societatii. Viata are un inceput si un sfarsit,credem noi... Dar spirit supravietuieste, e nesfarsit, nedegradat,nemarginit de nici o solutie . Desii ne nastem si murim, avem infinitul inainte. Multi spun ca ne renastem, dar nu avem amintiri din nasterea anterioara. Vizualizam totul ca o harta a vietii, cu inceputul in cer, continuarea in marea de sentimente si sfarsit in pamantul rece.
Ne trezim la viata si adormim la moarte. 
Privim cu nostalgie la experientele anterioare si ne dorim sa reactionam altfel...sa avem alta gandire, dar tot ce suntem acum e efectul pur al greselilor din trecut, al nefericirii si al fericirii in egala masura.
Ne defineste finitul si il asteptam, il recunoastem dinainte sa apara. Traim pentru a murii, ne sacrificam si ne stapanim poftele din viata asta doar pentru iluzia unei vieti de apoi. Nu stim daca ea va fi. Nu stim,dar credem cu tarie. Nu putem sa ducem la bun sfarsit nimic si mereu vom pleca din temnita materiala in care suntem prizonieri doar cu regrete. 
"Daca mai aveam putin timp..."Asta spunem cu totii, dar timpul il pierdem doar gandindu-ne la el. Maine va fi o zi buna daca va fi. De ce sa fim astazi nerabdatori si sa ne gandim la maine ?
De ce azi nu e cea mai fericita zi din viata mea in egala masura cu maine ?
Credeti ca sunt nebun ca ma intreb prea mult si pierd astfel timp...
E semnul vreunui scop anume sau pur si simplu iluzia ca am dreptate si sunt primul...?
Asta sa fie oare ?
Domnule doctor...va pasioneaza mintea omului si o studiati in fiecare zi, dar dati semne de tristete si regret. De ce nu sunt toti cei care ajuta si dau sfaturi fericiti ?
De ce sunt inca oameni rai, daca sunt atatia oameni buni care sa ii invete cum sa isi schimbe mentalitatea ?
Sunt intrebari care pierd omul intr-o cascada de idei. Intrebari fara raspuns. Dar nu toate intrebarile au nevoie de raspuns...uneori raspunsul poate fi daunator fiintei si astfel apare regretul . "De ce am intrebat de la bun inceput ?..."
Eu, nu simt...sau simt prea mult. Nu stiu sau poate stiu prea mult. Un lucru este sigur, niciodata nu voi simtii tot ce e de simtit sau sa stiu tot ce e de stiut. Nu voi fi complet, nici nu voi fi incomplet. Senzatia asta fictiva se bazeaza pe sete si dorinta. Poti fi fericit daca scopul tau e sa traiesti, dar pana la urma viata iti va fi curmata de timp. Poti fi fericit daca scopul tau e sa iubeste, dar urmeaza despartirea...fizica sau cauzata de inevitabilitatea mortii. Poti fi fericit, dar niciodata pentru totdeauna . Fericirea e relativa, insotita obligatoriu de tristete. O viata fericita este urmata de o moarte distrugatoare.
Am halucinatii cu amintiri si visez actiuni ulterioare...Alerg spre nicaieri si oricat de pierdut as fi, acel nicaieri imi este destinatia. Sunt prins in regrete si mandrie . Fur si daruiesc, sunt un cleptoman darnic. Vederea mi-e tulburata de lumina sau intuneric si am inceput sa vad in ceata cerul senin. Vorbesc prea mult cand tac, pentru ca vorbesc cu mine. Cand nu stiu raspunsuri glumesc si cand le recunosc plang. 
Deci spune-mi tu, Domnule doctor, sunt nebun, om sau pur si simplu nu exist ? Sunt intr-un purgatoriu mental sau pur si simplu asta este iadul ?
Orice ar fi, solutia poate fi de natura matematica, calculata in timp , sau de natura umana ... Autoexcluderea din lumea asta e singura solutie care am gasit-o pana acum, am nevoie de timp sa rezolv umanistic problema. Mi-e frica de sfarsit, mi-l doresc mai mult ca orice. Daca nu exista nimic acolo voi mai putea avea sau nu regrete ? Pentru ca inainte de lumina, am inteles ca e filmul vietii tale...o drama cu accente de comedie. Pleci si nu te mai intorci, sau daca te intorci nu stii de unde ai plecat, deci nu stii daca e mai bine sau mai rau... 

Rani

Am transformat pamantul in nimic, sub mine
Si cerul ce ma-nvelea, acum este nimic.
In ochii tai limpezi, lupte dintre rau si bine
Ma duc cu gandul la ce vreau, de vreau ceva sa zic.

$ezoanele din lacrimi roiesc pe-obrajii-ti dezveliti
Si amintiri se cuibaresc in memoria ta fragila.
Incet,dar sigur incepi, tot despre noi, sa uiti,
Iar sarutarea mea de-aseara parca ti-ar fi straina...

In doar un sfert de secol m-ai cunoscut,iubit si-uitat
Eu in acelasi timp abia ce te-am zarit. 
Tu vezi aceste maini, mantii ce le-ai lasat,
Cum tremura de dorul obrajilor ce i-a-nvelit ...

Cum pot eu, tanar inca, sa-nteleg moartea ca pe-o veste
Cand lipsa ta ucide tot ce-i uman din mine ?
Cum poate fi cerul senin, fara soarele-nfipt in creste
Si mai ales cum as putea vreodata sa exist lipsit de tine ?

Nici sfoara nu m-ancanta, nici lama, nici cianura
Dar simt ca-s mort cand vreau sa ma jur pe viata mea .
As vrea sa strig la tine, dar nu ma-ndura gura,
Sa-ti simt vocea aievea in ton de catifea ...

Aviam

E noapte peste sufletul meu.
Cerul mi-e negru spre abis,
Speranta mi-a fugit, la greu,
Iar stelele din ochii tai s-au stins...

Vorbesc copacii despre tine,
Iar suspinul izvoarelor ma rascoleste,
Cand le aud cum suspina lacrimile-n mine.
Dorm cei ce te-au intampinat regeste.

Vedenii vad vazduhuri peste satul vechi
Ce l-ai purtat in copilarie cu ochi timizi.
Le lipsesc adesea jocurile simple
Cu ploi de fluturi din norii de omizi ?

Eu plang la crucea ce ti-o port la gat
Si ma inchin, sperand sa te visez.
Esti tot ce imi lipseste pe pamant
Cand simt ca pot si soarele sa-l eclipsez...

Dar esti plecata-n lumea ta de-acolo,
Iar eu sunt blestemat sa te doresc .
Blestemat sa iti scriu incognito,
Nevoit sa te pierd ca sa pot sa te iubesc.

Poveste

De-ar fi sa ploua, noptile mi-ar fi seci fara tine
Si moartea stelelor cazute ar fi un carnaval.
Cum poate fiinta mea sa isi revina din suspine
Cand fara tine, e dor suflet amar ?

In ochii tai verzi vad gradina Edenului rasarind,
Iar moartea langa tine imi vine in o mie de culori.
Bujorii obrajilor tai, toata fiinta mea buna cuprind.
De vrei sa pleci, spune-mi ca vrei sa ma omori...

Copaci-si sufla manecile, natangi, cand imi respiri in fata
Deci vor sa-ti vada trupul invelit in bratele mele.
Mi-ar fii cu mare drag sa te simt in dragostea mea mireasa
Macar in viata asta, o clipa, apoi sa ne rasfiram in stele.

Un prunc ne sade in poala si plange de iubire,
Dar visul meu e mai presus de stele
E mai presus de tine.

Sa-mi fie cu iertare de-ti cer prea multe intr-o viata,
Insa tot ce vreau, fira-i a dragostei blestem
E sa-ti faci rochie de mireasa din mine, o zdreanta
Sa-mi raspunzi afirmativ cand iti urlu "je t'aime"...

Ghic

Asta...asta e noaptea cea mai grea. Noaptea in care miliarde de stele sustin acelasi concert surd.Noaptea in care somnul va fi doar o pierdere de timp.
De ce ?
Pentru ca dormind te voi visa, fara sa te simt alaturi...desii as vrea sa te simt prinsa in bratele mele, cuprinsa de toata fiinta mea si topita intr-un "noapte buna" superb, stins intr-o sarutare apasata .
E noaptea cand invat... invat cat de mult te iubesc si cat de mult imi doresc...ca buzele si trupul tau sa fie intr-o simbioza cu buzele mele plapande, cu trupul meu amortit de timp.
Tu esti timpul meu. Cand vii spre mine, spun ca a venit si vremea mea, iar sarutarile tale imi sunt perna de a doua zi.
Esti cel mai frumos nerv atins de scurtcircuitul iubirii.
Sunt un om norocos...
Adesea, ma vad mort...ma simt mort, dar imi revin cand zambetul tau radiaza viata peste inima mea.
Zilele astea efemere, pe care noi le tot calculam sunt doar numere. Pot spune ca au trecut 256 de zile de cand ne cunoastem, de cand convietuim intr-un intreg emotional, dar asta ar fi un simplu calcul . Suntem dintotdeauna un intreg despartit de circumstante, reintregit de inevitabil.
Te iubesc pentru asta.
Cand te-am cunoscut, am simtit ca te stiu de la inceput. Cand am simtit ca trece timpul peste noi, mi-am dat seama ca timpul ne-a fost alaturi mereu, chiar a asteptat...ne-a asteptat .
Ne-a asteptat sa ne maturizam, sa fim pregatiti. E clar ca suntem un univers impreuna si nu avem inceput, dar nici sfarsit. Eu, sunt acea antimaterie ce te sustine, te ajuta sa radiezi si ocazional te absoarbe, tu fiind o supernova...Oamenii din jur sunt doar stele neutronice, iubita mea, ce nu-si pot oprii colapsul. 
Tu esti dragoste... 

Astazi, o zi ciudata

Astazi norii au plecat la joaca,
Lasandu-ne rasfirati precum praful de stele in univers .
Tu, inchisa in cutia ta de la etajul patru,
Eu, plecat in lumile mele efemere din cea mai lunga piesa de teatru ...

Astazi nici fluturii din stomac nu mai au chef sa zboare,
Nici muntii nu-s carunti, nici marea nu mai e asa de mare .
Eu, imi plimb ochii dupa sirenele urbane,
Tu, stai si te ascunzi in cutia ta in continuare ...

Plopii se-nchina, caci astazi nu am udat pamantul cu vin 
nici nu am devenit fum in vant senin ,
Astazi este o zi magica de tragica,
Si fundalul e atat de frumos in esenta lui ...
E uimitor cum din doi actori in piesa noastra se face ca
Am devenit doua entitati ramase nimanui ...

In concluzie, ajungem sa varsam in lacrimi esenta iubirii noastre 
Apoi recunoastem cu o absurda seninatate cat de mult ne mintim .
Si astazi zac in soare doua inimi albastre,
Din lipsa de argumente pentru suspinul ce ne zgaraie sufletul fara mila,
Recunoastem cat de mult ne-am iubit si inca ne mai iubim.
Dar totul de acum, e o amintire ramasa in surdina,
Caci azi, e atat de frumos afara si noi doi ne despartim ...

Mireasa noptii

Ramai cu mine inger bland 
Caci dorul de tine tinde a ma ucide ...
Si dor ce-mi e de trupul tau plapand ,
De ochii tai compusi din nuante translucide ...

Noptile astazi imi sunt mai grele ,
Iar diminetile pustiu ma regasesc
Caci fara tine , iubirea visurilor mele 
Somnul imi pare doar un vis grotesc .

Sunt zeci de stele ce au cazut 
La imaginea sarutarii tale 
Si eu , singurul ce a crezut 
In ele , ca in biserici si icoane .

Cobor pe-o raza plina de luna ,
S-ajung-naintea ta umil 
Tot cerul plans de-o saptamana 
Ingenuncheaza-n fata ta subtil .

Florile-ti ofera a lor mireasma 
Si norii-ti croseteaza rochia cea mai pura 
De vrei iubire sa fi a mea mireasa 
Tot cerul noptii astazi ne cununa .