Bunici

In spatele casei mele este o gradina ... Plina de vise ; unele inflorite , altele nu . 
Existenta ei imi este indiferenta , caci prefer sa visez in casa , iar visele tind in general ramana vise , de o noapte sau de o viata .
Am intradevar si cateva ghivece in care imi tin cateva vise ce au inflorit in trecut , alaturi de ele tin o serie de ghivece goale care imi amintesc de mediul in traiesc ... Un mediu ostil pentru lucruri atat de fragile cum sunt visele si sperantele .
In ultima vreme , tind sa visez mai putin pentru ca m-am maturizat si sper doar la amanarea timpului prezent . Sper sa imi vad bunicii cat mai mult , sa raman nepotul lor copil si sa fiu in continuare iresponsabil , dar din pacate sunt constient ca speranta e speranta si doar atat .
Ma vad  pus in situatia de a iesii din siguranta casei mele sa ma plimb prin ea , sa culeg vise incoltite si sa adorm pe un pat de speranta . 
Dar imi este frica de nou , si cat sunt eu plecat poate imi trece timpul alaturi de ingerii carunti ce m-au salvat cand erau un simplu pui de om inconstient de problemele ce vor urma .
Gradina aceasta este cel putin imbietoare ca aparenta , avand mirosul copilariei si adierea respiratiei blande a cerului de Mai . 
Ma mai uit o data pe geam . E totul in regula , gradina pare in regula si ingerii mei desii incet isi pierd aripile , par ca ar mai avea timp . Si cine stie , poate reusesc sa le pun aripi noi care sa ii mai tina langa mine cativa ani . 
Asa ca deschid usa casei si dupa un ocol scurt ajung in gradina . 
Miroase a viata , a tinerete , a fericire . Adierea blanda chiar exista ,iar Mai imi face cu ochiul lui de soare inselator si ma asez usor pe un nor ...
Mai vine la mine si imi adreseaza o intrebare cel putin ciudata pentru o luna ...
- Ce vrei din viata aceasta ?
Initial nu am inteles ce inseamna viata aceasta , caci abea ce atinsesem pentru prima data o floare de vis , iar norul pe care ma asezasem se parea ca devine tot mai rece , dar m-am gandit ca e condens asa ca nu am bagat de seama . 
Mai , ma mai intreaba o data pe un ton mai ascutit ...
- Ce vrei din viata aceasta ? Nu auzi ca vorbesc cu tine ?
- Dar , ce vrei sa spui prin viata aceasta ? intreb eu stingher ca un proaspat indragostit ...
- Viata aceasta , este viata care o sa o ai de acum incolo , lasand totul din urma in urma pentru a avea o dorinta indeplinita in aceasta viata . 
Vei avea o floare de vis aici , in paradis , dar cu pretul tuturor viselor tale anterioare ...
- Am inteles ... am spus eu cel putin ganditor si ingrijorat .
Atunci imi doresc doua perechi de aripi de inger ! 
- Poftim ? intreaba Mai , surpins . 
- Ai auzit bine , vreau doua perechi de aripi noi , pentru ingerii ce mi-au fost bunici , parinti , frati si prieteni toata viata mea  . 
- Esti sigur ? 
-Da !!!
Si brusc in norul se transforma intr-o lacrima , ce a udat pamantul de sub picioare iar Mai a suflat o samanta in pamantul ud de lacrimi , de acolo iesind o floare minunata de culoarea eternitatii ce mirosea in ton cu toata gradina . A tinerete , viata si fericire .
Bucuros , pasesc inapoi in casa sa imi vad ingerii imbracati in aripile lor noi ... doar sa constat ca in clipa in care am calcat inauntrul casei mele , ochii mi s-au incetosat , iar pleoapele , greoaie asemeni plumbului , imi cadeau in pamant . 
Am adormit , sa ma trezesc bolnav la pat , cu ingerii mei langa mine ... Boala ce imi trecuse prin minune , inflorind un vis intr-un ghiveci , revenise .
Eram iarasi alcoolic , bolnav , slab si paranoic ... toate visele implinite disparusera din ghivecele lor si speranta imi era straina acum ...
Aveam doi ingeri la capul meu , dar le smulgeam involuntar aripile pana cu pana ...
Imi dorisem alte aripi pentru ei , cu pretul revenirii la omul ce le rupsese in prima instanta .
Mai ma pacalise , iar eu nu mai aveam scapare ... am murit a doua oara si mi-am luat si ingerii cu mine .

Energia zilei de maine

Sunt momente cand nu pot decat sa ma asez timid pe scaun si sa ma privesc in interior prin ochiul mintii ... 
Timpul , la fel de timid , trece pe langa mine fara nici un regret aparent .Atunci imi vad sufletul ,
un suflet murdar de trecerea anilor si otravit de lichior , cum parca isi trage ultimul suflu asemeni unui ars cu trahea distrusa ...
Parca in acele momente mor sau vreau sa mor , dar ajung sa apreciez viata prin linistea momentelor acelea de depresie ... 
Ce este viata defapt ?
Care este scopul meu in lumea asta , daca nu pot schimba nimic si restul ma privesc cu o lipsa totala de interes ?
Dragostea ce este , daca intr-o viata de om dragostea inseamna o singura data fericire ?
Ce e o viata de om ? Un copil e plastilina societatii in care se naste si un adult e parte a unei colectii de modele prefabricate ?
Astea sunt momentele care ma tin ocupat , astea sunt intrebarile care macina si caut raspunsuri ca un nebun , fara  nici un succes din pacate .
Adesea imi aprind o tigara si privesc la restul , care trece prin fata mea fara nici un pic de interes . Ii privesc cu atentie si ei nici nu observa asta , atat de fixati sunt pe indeplinirea planurilor din ziua respectiva . Observ ca majoritatea sunt imbracati frumos , obligatoriu in ton cu o moda stabilita de niste oameni cel putin interesanti , iar cei ce nu sunt asa sunt priviti ca paaria sau sarantoci jegosi ...
Eu , ma uit la ei si trag din tigara ... 
Ei , se uita inainte si trag dintr-un aer murdar de ura si comoditate .
Ma vad diferit , dar asemeni lor . Sunt comod , insa traiesc pe intreg pamantul  , nu doar pe un spatiu stabilit de hartii si vorbe . Pot la fel de bine sa dorm pe banca in parc si sa ma spal in mare vara , iar iarna sa hibernez intre patru pereti de piatra cu un foc dadator de viata , dar cu potential de criminal ...
Pot sau nu pot , ramane de vazut . Acum sed pe scaun si ma analizez pe mine si mentalitatile mele...
Gandesc bolnavicios si asta m-a facut ce sunt acum , un  om cu titlu de boschetar betiv ... Undeva , candva exista o legatura a mea care sa ma redenumeasca . Sa imi schimbe boala gandirii mele si sa ma transforme intr-un om frumos ...
Un om spunea candva ca esti ceea ce simti ... Eu simt frumos . Simt ca este un scop ascuns in toata nebunia asta numita viata , dar ca pentru a face un scop dintr-o nebunie trebuie sa fi si tu la randul tau un pic nebun , ori gandirea mea este mult prea bolnava sau rationala ...
Gandesc prea mult si asta ma face mai putin nebun decat ar trebuii , dealtfel sunt foarte putini oameni nebuni pe pamantul acesta si poarta denumirea de oameni fericiti ...
Eu sunt bolnav de ratiune , dar nu ma las . Caci sunt un om ce simte frumos , deci am potential de om frumos ceea ce ma poarta mai departe spre o perioada de nebunie fericita ... Trebuie doar sa imi gasesc scopul , un scop tandru cu buzele arse de sarutari si ochii de culoarea pamntului proaspat sapat ... Scopul meu , pe care il voi gasii va fi iubirea ... va fi restul vietii mele intins pe un zambet de femeie . 

Fragmente din Purgatoriu

" Imi spuneam mereu ca nu pot fi altceva decat ceea ce mi-am dorit sa fiu ...
Dar cand am cunoscut omul in esenta lui am realizat ca ce imi doresc eu sa fiu nu este nicidecum ceva uman . Era visul unui animal metafizic , dorinta norilor de a plange peste oamenii tristi pentru ca mai apoi sa treaca in coltul lor pentru a le arata ca totul trece .
Vroiam sa fiu fericit si simplu , sa respir iubire si sa plang doar atunci cand rad cu pofta ... Ori , oamenii sunt complicati , daca nu sunt tristi nu pot cunoaste fericirea si iubirea lor e o atribuita unui numar restrans de semeni , ura ramanand cel mai sincer si mai raspandit sentiment al lor ...
Omul mi-a aparut in fata brusc , asemeni unei viziuni . Era plapand , cu ochii verzi si cocosat de durere si oboseala . Ma fascina , caci imi parea ca o creatie sublima a divinitatii . 
De parca divinitatea , din cate auzisem de altfel , si-a creat o reflexie pe pamant din dorinta companiei naive ...
Era vesel , sau parea ca ar fi , caci avea un zambet dulce-acrisor ce ma facea sa vreau mai mult sa il vad si sa gust din el . Il urmaream asemeni unei umbre , oriunde si oricum ar fi fost ... indiferent de ipostaza sau stare a lui .
Ma fascina , vroiam sa il cunosc si sa il studiez . Sa il analizez .
Dar imi era rusine sa il intreb ceva sau macar sa ii vorbesc ... incepuse sa devin om si eu la randul meu , caci cunoscusem frica si rusinea . Deveneam timid fata de necunoscut si parca acel copil care eram , tindea sa isi forteze limitele pe care tot el si-le impusese la inceputul timpului ...
In continuare il urmaream , iar el nu ma vedea deloc . Nu privea in spate niciodata , mergea tot inainte de parca eu nu as fi existat .
Vroiam sa vad unde vrea sa ajunga , insa imi dadea impresia ca merge in cerc si cunostiintele lui despre spatiu timp erau vagi . 
Cand credeam ca omul ce ma conducea , deja intr-o directie efemera ,a ajuns la punctul final si ca se va oprii sa imi vorbeasca si sa ma lase sa il cunosc , constatam ca defapt nu am plecat de nicaieri si nu am ajuns nicaieri ... Bizar , dar adevarat .
La finele zilei parea ca stateam in loc si nici omul , nici ziua , nici drumul sau experienta nu au existat vreodata .
Simteam ca inebunesc , deci deveneam tot mai om ... Parca luam lectii de umanitate de la nimeni.
Si astfel am ajuns sa fiu , intr-o zi , curajos . Cunoscusem si stapanisem si acest atribut animalic , dar totusi considerat uman .
Asa ca am alergat dupa el , omul , si l-am intrebat :
- Unde te duci ?! Unde vrei sa ajungi ?! 
  De ce nu imi vorbesti deloc si ma ignori , cand eu vreau doar sa te cunosc si sa te invat . 
  Vreau sa invat ce inseamna sa fiu ca tine , caci am impresia ca nu sunt om ! Caci sunt ...  ! daca      sunt ...
 El tacea si ma privea ciudat , cred ca ura se strecurase in privirea lui si tristetea era stapana pe tacerea lui ...
Nu mai zambea , tot obosit si indurerat ; cu ochii verzi si cu pupilele dilatate , dar nu mai zambea nici dulce , nici acrisor .
Am decis sa plec , caci petrecusem o vara aproape , din cunostiintele mele despre spatiu timp de atunci , urmarind-ul ca o umbra la apus .
Apoi mi-am dat seama ...
Dar eu , oare eu cum arat ? 
Stiu cum arata un om , dar un neom ca mine oare cum arata . In toata vara aceea nu imi cautasem reflexia nici pentru o clipa , din fascinatie pentru un strain .
Am gasit un lac verzui si am fugit spre el ...
Nu mica mi-a fost mirarea sa vad in el  un om plapand  , cu ochii verzui , putin cocosat si cu privirea obosita crapata de un zambet dulce-acrisor .
M-am uitat in spate , eram singur ... M-am uitat in mana am vazut o sticla de vin , o tigara si cinci somnifere ... 
Mi-am dat seama !
Am fost drogat ! Ma drogasem o vara intreaga ... O viata intreaga ! 
Nu eram un animal metafizic , nici vorba de ciudatenie si dorinte sublime ; reflexie divina sau necunostiinta de sentimente si atributii umane ...
Eram un om trist , pierdut in mine . Eram un om singur si paranoic , rupt de realitate si frumos ,care avea amintiri vagi din copilarie cu ce vroia defapt sa fie .
Eram un copil trist care isi amintea cat de fericit era atunci cand viata era un mister pentru el ...
Nu urmaream pe nimeni , ma urmaream doar pe mine . Practic urmaream un om pierdut .
Atunci am lacrimat , am inghitit somniferele cu jumatate din sticla de vin , am fumat tigara si iata-ma aici ... 
Nu stiu ce inseamna aici , caci totul e incetosat . Nu stiu daca e rai sau iad ... Tot ce stiu e ca am murit si eu , si copilul care am fost candva . Totul in cautarea fericirii , condus de curiozitate si chinuit de timp ... "