Intoarcerea in timp

Viciosi sunt batranii din vremurile mele ,
Uitati de Dumnezeu , cu nepotii incarcerati in suprarealism ,
Ii privesc de pe geam , cu isi schimba culoare ochilor la caderea unei stele ,
Si isi trec cuvintele printr-un sec , jegos si prost eufemism .
Nu-mi plac femeile de azi , 
Nu-mi mai plac niste copiii , parca toti sunt prea usor de cucerit ,
Eu am fost suspicios inca de mic , desii nu eram sus pus ca varful muntilor Bicaz ,
Mi-am iubit batranul de langa mine , si el pe mine m-a iubit ...


Dezlegate sunt femeile de azi , parca se complica in cuvinte ce nu le inteleg nici ele ,
Vorbesc in sus la zeitele lor pagane si isi dizolva ochii prin portofele ,
De parca n-as mai arde cuvinte printre randurile mele ,
Mor singur decat obligat sa imi trec iubirea prin suflete chele ...
Nici trenurile nu mai suna ca odinioara ,
In prag de vara , 
Nu mai stationeaza rapidul in gara , la Vama
Si nici nu mai trebuie sa astepti o seara , 
Incrucisand cercuri de fum de tigara intr-o cafea dulce amara .


Dragul meu prieten , mi-e dor de ciocolata ,
De inghetata , de prima fata ,
De prima noapte de amor , ce nu a fost uitata niciodata ...
Copiii nu se mai iubesc ca noi ,
Parintii nu isi mai dau viata pentru prunci ca ai nostrii ,
Iar ochii femeii perfecte sunt acum caprui sau negrii , nu mai sunt verzi sau albastrii .


Nici cainele nu mai mananca cu omul din acelasi fel ,
Tanjesc pisici sterile in arta vanatorii , de la bloc la cate-un soricel ,
Nici eu nu mai sunt intradevar la fel de mititel ,
Dar parca m-as mai legana pe sfoara legata acum 20 de ani de copacel .


Andreea , e cu totul alta persoana , m-a uitat irevocabil ,
Incandescenti au devenit  unii prieteni din copilarii precum focul ,
Cativa din ei au murit in fumuri trase , in linii arse in acest mediu instabil ,
Iar o parte sunt departe incercandu-si la nesfarsit norocul .


Acum nu mai iubesc cum iubeam odata , 
Dorurile m-au calit si m-au legat ca o esarfa tricotata ,
Raman sclavul amintirilor avute cu o singura fata ,
Si imi jur zilnic ca nu o sa mai plang de dor de tata .


Privesc la bunici cum se sting in fata mea ca doua candele sfinte ,
Cei ce mi-au acordat sansa sa mai exist se calca pe morminte ,
Iar amintirea lor imi va ramane intotdeauna in minte .


Dragul meu prieten , 
Sper sa mai vorbim despre ce-i aici si pe viitor ,
Iti scriu si ma semnez cu dor ,
Poetul tau stralucitor . 


Luni 28 mai 2012

Vals cretin

Daca mi-as intinde mana probabil n-as atinge luna ,

Nici soarele nu l-as stinge daca as sufla spre el ca intr-o lumanare ,

Inchis in mine sunt iarasi , de tine mi-e dor mereu ca de o floare de mare .

Ti-am spus sa negi ca ma iubesti , mi-as fi dorit sa stai , sa pleci ,

Nu vezi ? Nu intelegi ca suntem impreuna separat ,

Iar zorii zilelor senine ne ocolesc de parca ne-au uitat ?

Mi-e dor de vremurile in care mai iubeai doar ca exist ,

Cand eram frumos , iar tu ma mangaiai cu ochii , 

Doar pozele au mai ramas si o pata de noroi ,

Ai plecat din viata mea , te-am alungat cu ochi straini si goi ...

Daca o stea cade cand un domn om sau doamna poate sa dispara ,

Sub cerul plin de stele , ca niste lacrimi ai dramei de vara ,

Atunci de ce nu a plouat cand ne-am ucis ?

De ce dorm serpii cand vad pe-altcineva ?

De ce se vrea o viziune clara a sperantei de impacare , 

Dar moarte ne trezeste din visul nostru si dispare ...

Platonic ne privim acum , parca infrigurati ,

Tremurandu-ne tamplele in ritmuri grele ,

E scris sa ne privim , dar unde sunt randurile mele ?

Unde ai lasat loc de interpretare sau cearta ,

Acum creste doar maracine si tulpina de ciuperca ,

Un strop de praf de stele a putut sa ne desparta .

Eu trist , si tu stearpa ,

Eu inchis in vis , trezit de moarte ,

Tu inchisa-ntre pulpele putrezite unde nici lumina nu mai poate sa mai treaca .

Am devenit labil , sunt instabil , umil .

Mi-e dor de tine si de poezie ,

Mi-e greu fara muza si hartie ,

Sunt plin de nevoie de euforie ,

Iar tu-ti dansezi valsul cretin pe mine , precum intr-o betie .

Amar

Chinuit e sufletul , mersul , sarutul ,
Cand iubesti o simpla si sublima fiara ,
Rar e razboiul , dar te poate costa in lupta zambetul ,
Nimic nu dulce ca si mierea , dragostea ramane-amara .
Nici nu mai vezi altceva , decat pe ea ,
Nu mai vezi lumina cand te scufunzi in rochia ei neagra ,
Nu e perfecta si in niciun caz cea mai frumoasa dar e a ta ,
Si pe langa acestea , pe langa buzele ei tot timpul timpul poate sa treaca .
Mori zi si noapte cand ii vezi imaginea intiparita in minte ,
Cand pana si corbii o vad mai mult ca tine ,
Nu mai stii de ea , ca pana si memoria  te minte ,
Despre figura ei , si dintre toti tu o stii cel mai bine ...

Floare albastra

Comunicam de parca am fi asezat propozitiile pe cuvinte in palete ,
Si ne-am obosii privire privindu-le ca un artist ,
Cazut in frica mortii culorilor pe indelete ,
Intr-un peisaj sumbru si trist ...


Monstrul sacru al crimei noastre fata de natura ,
Eu eram un print prostanac ce fugea de sentimente ,
Tu, o copila prea matura ,
Amandoi eram un cuplu simplu invelit in seminte de datura .


 Dureau zilele cand nu erai , sa-mi curgi prin vene ca un rau ,
Sec era sevrajul buzelor tale in diminetele pustii ,
Mi-era atat de greu fara zambetul si mirosul tau ,
Asteptam ca un copil clipa in care ai sa vi .


Dar n-ai venit , si-ai renuntat la mine , cu nimic mai special de un davist ,
Preconceput ca anti-material pornografic si mai mult invelit in stele ,
Un creier bland , o voce sumbra si-un zambet rece si trist ,
Te-am considerat pe tine , fiara , iubirea vietii mele .


Abia cand  hilarul scenariu al unei relatii regizate s-a-ncurcat in detalii ,
Iar purul si fermecatorul adevar ca in filmele proaste cu drama-n comedie ,
Am ajuns intr-un final al lungilor travalii ,
Si-am plans , am plans enorm de durere , vroia sa te iau sotie ...


Spre finalul vietii mele , unde ma situez acum , parca obosit de lupta ,
Am strans randuri de cerneala rupta din povestea noastra ,
Iar cand voi pasii in prapasie , mort si cu tampla supta ,
Vei ofilii si tu , distinsa floare-albastra .

Noi sau ei

Unii sunt atat de atasati , ca nu pot renunta la o legatura psihica ,
Altii vad intr-un cuplu alternanta perfecta dintre bine si rau ,
Eu cand te vad , trec intr-o stare ciudata , mitica ,
Vazand peste tot doar sanii tai , coloanele grecesti ce-ti sunt picioare si zambetul tau .
Nu pot iubii , caci nu-mi permite simtul ratiunii ce ma ucide ,
Dar cand esti langa mine , imi recunosc ratacirea prin timp si distanta trupeasca ,
Pupilele mi-se dilata incat am ochii negrii de nebunie , am pleoapele translucide ,
Nu pot percepe faptul ca exista vreo fiinta rationala care sa ma iubeasca .

Unii vad marea ca pe un pat ,
Altii o vad ca pe o intindere de apa unde viata e din abundenta ,
Eu o vad prin tine , cand te sarut pe omoplat 
Ca pe o poarta semiinchisa ce limiteaza moartea de existenta .
Nu pot fi doi , nu pot fi noi , doar unul singur pot sa fiu ,
Dar nici tu nu poti fi cuplu fara mine , fara poza noastra la fereastra ,
Poate nu iubesc , poate doresc sa imi deschid porii cand ne iubim doar ca sa ma simt viu ,
Dar nici luna nu are soare de n-ar fi strat de stele peste perdeaua-albastra ...

Unii nu iubesc , dar o spun neincetat deteriorand experia la nesfarsit ,
Altii o spun doar de doua ori in viata : mamei si iubitei ,
Eu imi plimb acum palmele peste mormatul celei ce m-a iubit ,
Si-mi grabesc sfarsitul in pumnii stransi ai blestematei sorti , a privirii nestematei .
Nu vom mai fi , de acum incolo nu va mai fi nimic ,
Iar pleoapele se vor inchide la culoare sa nu mai vad nimic din ce-am avut ,
Nici tu nu vei mai fii , nu vor mai fi existat vorbe sa le zic ,
Despre o dorinta veche , o lumina stravezie , tot ce ai fost si-am fost de-acuma s-a pierdut . 

Dragostea n-are varsta

Sta singur , ratacit printre poze rupte parca de timp ,

Si-si vede sudoarea tanarului ce a fost cum se transforma-n lacrimi de bunic ,

Il urmaresc de-o vreme , si plang cu el ca il plimb prin amintiri ,

Caci stiu ca ziua de maine e nesigura , si ca nu mai are nimic .

Isi plimba cainele , batran si el , prin parcul de la lacul tei ,

Obisnuia sa stea cu ea pe vremea lor de mult apusa ,

Si parca apa se scufunda in albastrul ochilor ei ,

In sunetul tacerii lor , inima batea puternic , iar ea dormea in poala lui ... dusa .

Acum , nu mai sunt impreuna , caci moartea si-a cerut drepturile universale ,

Chiar de era mai tanara ca el , a murit de cancer si neputinta ,

Nu si-a mai dorit sa traiasca , desii el a urmarit-o prin orice drum sau cale ,

Iar in ziua dureroasa , cand buzele ei s-au innegrit si a trecut in nefiinta ,

I-a soptit ca il iubeste , si-au plans pana la ultima suflare .

Intr-o zi de mai ,

Cand isi aprindea plangand ca orice batran depresiv un pai ,

I-a auzit vocea ,

Si a plecat cu ultimele lui puteri inspre cimitir ,

Stiau toti sfintii ca inca o iubea ,

Si ca suferea de urmarile unei mari iubiri .

Am plecat sa vad unde se grabeste ,

M-am impiedicat de el cand traversam si mi-a spus ca vrea sa plece ,

Plecat a fost ,

Caci ochii i-a inchis umezi , el desii s-a dus zambind ,

C-o lumanare-n mana , cu pamantul intre degete , langa mormant ...

Dragoste paranoica

De ce nu ma vrei ?
Nu sunt bun pentru tine , pentru ochii tai ?
Ma vezi in ceata prin ei ?
Ma simti doar cand ai nevoie ?
Ma iubesti doar cand nu sunt cu tine ?
Ce vrei sa-mi faci , de nu-ti dai voi ,
Sa fi iarasi cu mine ?


Sunt urat nu-i asa ?
Sunt urat nu-i asa !?
Ma urasti din suflet da ?
Dispari din fata mea !
Te urasc la fel de mult cat ma urasti si tu !
Cum ai putut sa ma compari cu altu ?
Cum ai putut sa iti dai inima si trupul lui ?
Sa ma dai afara din tine , sa raman al nimanui !?
Te urasc ! Te urasc ! Jur pe Dumnezeu ca te urasc !
Doamne nu se poate , inca te mai iubesc !
De mi-ai facut asta ? 
De ce nu mai suntem ce am fost o data ?
Ti-e frica de mine ?
-Da !
Mortii matii , morii odata !
Nu o sa mai respiri niciodata !
O sa ramai plecata !
Uitata ! 
-Esti beat ! 
Crezi ca sunt ? Crezi ca am uitat ce mi-ai facut ?!
Crezi ca ma mai prostesti ca pana acum cu un simplu sarut ?
Dispari din fata mea ! 
NU vezi cat am suferit pentru dragostea ta ! 
Crezi ca sunt curva ta !?
Pleaca din calea mea ! 
Iesi din mine ! 
Pleaca la mai bine !
Dar mai bine , ramai aici si o sa dau de pamant in pamant cu tine !
O sa iti ucid toate visele cu glontu' asta de argint !
O sa te las intr-o balta de sange ! Sa mor eu de nu o sa te ucid !
Nu !
Nu mai sunt lucid !
Am stralucit prea mult in vid !
Vreau aer , si tu mi-l iei , ineaca-te-n acid ! 
Adio ! Te-am iubit !
Ce dor imi e deja de tine ! 
Doamne , imi pare rau , dar a sunat ceasul si pentru mine !

Moartea poeziei

Nu mai pot sa imi simt pielea ,
Nu mai am piele , 
In tot corpul meu s-a instalat durerea ,
Si vad doar jumatatea goala din sticla fericirii mele ...
Ce prost am fost ,
Mi-am consumat zilele in nopti uitate ,
In certuri si scandaluri fara rost ,
In iubiri si prietenii de mult timp destramate .
Cer cerului indurare ,
Ca fiecare om ce se avanta rapid spre moarte ,
Ma simt atat de ipocrit sa cer iertare ,
Unei specii de-animal ce mi-a fost mereu departe ...
Si ce animal am fost ,
Unul frumos si gratios ,
Cu o cununa de stele prinsa in parul meu gros ,
Dar am fost un prost , am visat nu mai am nimic din tot ce-am fost .
Imi amintesc de vocea mea ,
De scrisul meu , de imbratisarea ta ,
Acum n-am sa mai fiu ,
Desii sunt inca unul viu ,
N-am sa mai viu ,
E prea tarziu .


Inchid ochii si ultimul strop de lichid il reabsorb ,
Si plang tacut , sunt doar un poet , un leu batran ,
Un muritor pagan , un simplu visator si singur ma ingan ...
Moartea ma trage de maneca , 
Si patul meu isi trage sufletul ,
Lacrima pe obraji incet aluneca ,
Si parca pe fata mea inerta , inca se mai citeste zambetul .

Astrid ( Joc Nocturn )

O simt in fiecare noapte cum ma priveste ,
Cum imi strange inima in mana , stiu sigur ca ma iubeste ,
Iar eu extaziat , ma prefac adormit desii nu am mai dormit de milenii ,
Ea isi trece degetele peste ochii mei si imi spune ca sun dragul ei ,
Imi lacrimeaza adesea ochii cand ma scufund in mirosul ei proaspat de tei ,
Si toate simturile imi sunt amplificate in secunda in care imi sufla peste gene ,
Iar respiratia ei ma strabate din suflet pana-n vene ...


Nici luna nu ne mai prinde goi , 
Nici soarele pe amandoi ,
Cad in depresie dimineata , cand pleaca la amantii ei ,
Mi-e dor de jocul nostru nocturn din luna dragostei ...
E trista ziua , caci sunt singur si ard ca tigara de nerabdare ,
Sa ma fure iar noaptea in dansul nostru secret ,
Ma tin pe picioare abia cat sa ma pot urca in pat ... Ce disperare !
Si ma-nvelesc incet , incet in parul ei , buclele ei , ea ma saruta discret ...
Atat am asteptat , 
Pot sa mor acum , caci maine va fi groaznic de frig ,
Iar ea va fi plecat ,
Eu mort de rece , voi fierbe dupa ea , si iarasi o sa strig ...


Mi-esti draga Astrid , 
Dar trebuie sa traiesc ,
Iar pentru asta tre sa mor , caci prea mult te iubesc ,
Din cauza ta nu mai pot sa fiu lucid ,
Si m-am pierdut in ochii tai , in parul tau ,
 In aerul nostru din jurul meu ...
Te las Astrid ,
Ne vom vedea , la inceputul de sfarsit ,
Sa sti ca te-am iubit ...

Paradisul pierdut

Am avut un Rai al meu ,

Unde tu erai o ecuatie de ordin intai ,

Si-n radacina sufletului meu ,

Curgeau rauri de bucle dese si galbui ...

Zburam din zi in noapte sa stingem ploile de vara ,

Ne amestecam intr-un vals bolnavicios de dulce ,

Dar aripile ce-au cazut , nu vor mai creste iara ,

Iar valsul nostru e surd acum , dulceata lui se duce .

Am avut un Rai al nostru ,

Imperfect de frumos si rupt de tot ce e umanism ,

Colorat tot in al ochilor tai albastru ,

Creat , iubit , calcat in picioare de moarte si-anarhism .

Vorbeam cu florile , ne fugaream cu vantul ,

Ne iubeam atat de mult iubito ,

Ca am parasit pamantul ...

Si-am plans , si plang si-acuma ,

Cand vad in fata mea indiferenta ,

Caci o cunosc si-o simt intruna ,

In asta involuata si deprimanta existenta ...