Astazi norii au plecat la joaca,
Lasandu-ne rasfirati precum praful de stele in univers .
Tu, inchisa in cutia ta de la etajul patru,
Eu, plecat in lumile mele efemere din cea mai lunga piesa de teatru ...
Astazi nici fluturii din stomac nu mai au chef sa zboare,
Nici muntii nu-s carunti, nici marea nu mai e asa de mare .
Eu, imi plimb ochii dupa sirenele urbane,
Tu, stai si te ascunzi in cutia ta in continuare ...
Plopii se-nchina, caci astazi nu am udat pamantul cu vin
nici nu am devenit fum in vant senin ,
Astazi este o zi magica de tragica,
Si fundalul e atat de frumos in esenta lui ...
E uimitor cum din doi actori in piesa noastra se face ca
Am devenit doua entitati ramase nimanui ...
In concluzie, ajungem sa varsam in lacrimi esenta iubirii noastre
Apoi recunoastem cu o absurda seninatate cat de mult ne mintim .
Si astazi zac in soare doua inimi albastre,
Din lipsa de argumente pentru suspinul ce ne zgaraie sufletul fara mila,
Recunoastem cat de mult ne-am iubit si inca ne mai iubim.
Dar totul de acum, e o amintire ramasa in surdina,
Caci azi, e atat de frumos afara si noi doi ne despartim ...
