Jurnalul unui inger

Il vad si-acum cum sta pe drum 
Pierdut in amintire ...
Si-ar vrea sa fie iar nebun ,
Sa dea lumii de stire  ;
C-a fost candva un fat-frumos
Cum nu era niciunul 
Dar nu dadea vreunei rost ,
Si tot pleca nebunul ... 

Si-au fost si zile in pustiu ,
Cand nu avea pasare .
Iar nopti manjite de-argintiu , 
Moi de lacrimi amare ...
 Din toate fetele din sat .
El o placea pe una .
Ea il placea dar cu pacat , 
Si se iubeau intruna ...

Intr-o zi topiti de un sarut , 
Pierdut in retina ei albastra ..
I-a spus :" - Eu nu pot sa te uit,
Te vreau a mea mireasa !"
Ea stransa in gat de dor,
A tremurat cu groaza , 
L-ar vrea al ei nemuritor , 
Dar pare-se-a fi oaza ...

Si-apoi s-au luat de sot si soata , 
Au petrecut cu luna , 
Pana cand inspre dimineata , 
A disparut nebuna ...
Si-au petrecut cu soare cald , 
Imbatat de fericire , 
Soarele s-a proptit in nori , 
Ei si-au jurat iubire ...

Si-au fost multi ani cu sarutari , 
Si zile de pacate , 
Au si multe-mbratisari , 
Si doua palme date ...
Dar se iubeau , pana-ntr-o zi ,
Cand rupse lantul firii , 
Femeia ce mult l-a iubit , 
Cauta cheia despartirii ...

Si-au plans , ramasi imbratisati , 
El , confuzat de moarte , 
Cum pot fi-atatia ani uitati 
Si cum de ii desparte ...
Ea a plecat indurerata , 
Desii-l iubea nespus , 
Era bolnava-aproape moarta , 
Si el era rapus ....

Trecut-au anii peste ei
Cu altii agatati .
El inca plangea la poza ei ,
Ea la a celorlalti ...
S-au intalnit intr-o buna zi ,
Cu intamplarea-n sange ,
A fiert inima spre-a iubii ,
Si-au inceput a plange .

Si-a plans o zi , doua sau trei 
Femeia-ndurerata .
Apoi s-a agatat de-un tei ,
Si s-a aruncat uitata ...
Barbatul plans-a vreo cinci zile ,
Dar a gasit puterea .
Si-a rupt din carte trei zeci de file ,
Si a invins durerea ...

Cand moartea iarasi i-a unit , 
Au decis sa se desparta ,
El stia ca era iubit ,
Ea , ca n-o s-o uite vreodata .
Si au plecat pe drumul lor ,
Dar au fost zile si nopti ,
Cand se-ntalneau intamplator ,
N-aveai cum sa socoti ;
De se iubeau sau poate nu ,
Era ascunsa in privire ,
Albastrul ei , verdele lui ,
Pierduti la nemurire .

Eu, inger bland cu dar de-a da ,
Lumii de povestire , 
Spun , om umil ca-n viata ta ,
Ai numai o iubire ...

Alter ego

A fost odata ca-n povesti ,
A fost candva intr-o poveste , 
Un om pierdut prin Bucuresti , 
Ce nu-si dadea de veste ...
Si era singur la doi parinti ,
Cu fratii-n vitregie ,
Normal  ,  un ciudat printre sfinti ,
Suspect de omenie ...

Si spumega de mic copil , 
Bolnav , discret dar vesel , 
Dorind vesnic a fi util , 
Dar prea slabut si mititel ...
Trecut-au anii rand pe rand , 
Invatat-a sa iubeasca , 
Zorii il prindeau tremurand , 
Incercand sa mai zambeasca ...

Bunicii lui de mic l-aveau , 
Cu bune si cu rele , 
Si mort , ei inca il iubeau , 
Si-au fost si clipe grele .
Apoi prindea zile cu luna , 
Ocupat fiind sa traiasca , 
 Zi sau noapte ii era tot una , 
Uitase sa iubeasca ...

Si-acum zarindu-l iar la bloc , 
Raman sa il privesc , 
As vrea sa-i spun sa stea pe loc , 
Si-apoi sa ii soptesc 
Ca si eu sunt in locul lui ,
Dar inca il iubesc ...

De-ar fi sa mor maine

De-ar fi sa mor maine , as murii cu zambetul pe buze , 
Mi-as amintii in ultima secunda clipe ce vor vrea sa ma amuze.
Altii vor sa ma acuze ca sunt prea nepasator , 
Si bag in mine ca un dictator , vesnic delasator ...
Un pusti trecut de copilarie , cu o manie pentru sublim , 
Cu o ragalie de sentimente pe care vreau sa le suprim ...

Nu as concepe sa regret ce mi-am provocat intreaga viata ,
Caci moartea e o boala provocata de speranta ...
As gusta din ea in fiecare dimineata , dar mi-e greata si devin nemuritor ...
Un copil ce creaza , un handicapat luptator ...

V-as multumii tuturor celor care v-ati indoit de mine vreodata , 
Caci mi-ati schibat drumul de la normal la o fiinta ciudata ...
Incapatanata si infantila , stangace dar utila .
M-as fi pierdut in ani , doar drept chestia aia umila ...
Inainte sa mor as zambii in amintirea , 
Celor ce m-au ranit ca apoi sa-mi trezeasca iubirea ...