A fost odata ca-n povesti ,
A fost candva intr-o poveste ,
Un om pierdut prin Bucuresti ,
Ce nu-si dadea de veste ...
Si era singur la doi parinti ,
Cu fratii-n vitregie ,
Normal , un ciudat printre sfinti ,
Suspect de omenie ...
Si spumega de mic copil ,
Bolnav , discret dar vesel ,
Dorind vesnic a fi util ,
Dar prea slabut si mititel ...
Trecut-au anii rand pe rand ,
Invatat-a sa iubeasca ,
Zorii il prindeau tremurand ,
Incercand sa mai zambeasca ...
Bunicii lui de mic l-aveau ,
Cu bune si cu rele ,
Si mort , ei inca il iubeau ,
Si-au fost si clipe grele .
Apoi prindea zile cu luna ,
Ocupat fiind sa traiasca ,
Zi sau noapte ii era tot una ,
Uitase sa iubeasca ...
Si-acum zarindu-l iar la bloc ,
Raman sa il privesc ,
As vrea sa-i spun sa stea pe loc ,
Si-apoi sa ii soptesc
Ca si eu sunt in locul lui ,
Dar inca il iubesc ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu