Conversatii cu Dumnezeu

Domnule doctor,credeti ca sunt nebun? 
Ca nu vad ce vad altii ?Ca m-am blocat in mintea mea sau am iesit din mintea matematica a omului perfect ?
Suntem constransi ca credem in infinit, dar totusi in limitele intelectuale ale societatii. Viata are un inceput si un sfarsit,credem noi... Dar spirit supravietuieste, e nesfarsit, nedegradat,nemarginit de nici o solutie . Desii ne nastem si murim, avem infinitul inainte. Multi spun ca ne renastem, dar nu avem amintiri din nasterea anterioara. Vizualizam totul ca o harta a vietii, cu inceputul in cer, continuarea in marea de sentimente si sfarsit in pamantul rece.
Ne trezim la viata si adormim la moarte. 
Privim cu nostalgie la experientele anterioare si ne dorim sa reactionam altfel...sa avem alta gandire, dar tot ce suntem acum e efectul pur al greselilor din trecut, al nefericirii si al fericirii in egala masura.
Ne defineste finitul si il asteptam, il recunoastem dinainte sa apara. Traim pentru a murii, ne sacrificam si ne stapanim poftele din viata asta doar pentru iluzia unei vieti de apoi. Nu stim daca ea va fi. Nu stim,dar credem cu tarie. Nu putem sa ducem la bun sfarsit nimic si mereu vom pleca din temnita materiala in care suntem prizonieri doar cu regrete. 
"Daca mai aveam putin timp..."Asta spunem cu totii, dar timpul il pierdem doar gandindu-ne la el. Maine va fi o zi buna daca va fi. De ce sa fim astazi nerabdatori si sa ne gandim la maine ?
De ce azi nu e cea mai fericita zi din viata mea in egala masura cu maine ?
Credeti ca sunt nebun ca ma intreb prea mult si pierd astfel timp...
E semnul vreunui scop anume sau pur si simplu iluzia ca am dreptate si sunt primul...?
Asta sa fie oare ?
Domnule doctor...va pasioneaza mintea omului si o studiati in fiecare zi, dar dati semne de tristete si regret. De ce nu sunt toti cei care ajuta si dau sfaturi fericiti ?
De ce sunt inca oameni rai, daca sunt atatia oameni buni care sa ii invete cum sa isi schimbe mentalitatea ?
Sunt intrebari care pierd omul intr-o cascada de idei. Intrebari fara raspuns. Dar nu toate intrebarile au nevoie de raspuns...uneori raspunsul poate fi daunator fiintei si astfel apare regretul . "De ce am intrebat de la bun inceput ?..."
Eu, nu simt...sau simt prea mult. Nu stiu sau poate stiu prea mult. Un lucru este sigur, niciodata nu voi simtii tot ce e de simtit sau sa stiu tot ce e de stiut. Nu voi fi complet, nici nu voi fi incomplet. Senzatia asta fictiva se bazeaza pe sete si dorinta. Poti fi fericit daca scopul tau e sa traiesti, dar pana la urma viata iti va fi curmata de timp. Poti fi fericit daca scopul tau e sa iubeste, dar urmeaza despartirea...fizica sau cauzata de inevitabilitatea mortii. Poti fi fericit, dar niciodata pentru totdeauna . Fericirea e relativa, insotita obligatoriu de tristete. O viata fericita este urmata de o moarte distrugatoare.
Am halucinatii cu amintiri si visez actiuni ulterioare...Alerg spre nicaieri si oricat de pierdut as fi, acel nicaieri imi este destinatia. Sunt prins in regrete si mandrie . Fur si daruiesc, sunt un cleptoman darnic. Vederea mi-e tulburata de lumina sau intuneric si am inceput sa vad in ceata cerul senin. Vorbesc prea mult cand tac, pentru ca vorbesc cu mine. Cand nu stiu raspunsuri glumesc si cand le recunosc plang. 
Deci spune-mi tu, Domnule doctor, sunt nebun, om sau pur si simplu nu exist ? Sunt intr-un purgatoriu mental sau pur si simplu asta este iadul ?
Orice ar fi, solutia poate fi de natura matematica, calculata in timp , sau de natura umana ... Autoexcluderea din lumea asta e singura solutie care am gasit-o pana acum, am nevoie de timp sa rezolv umanistic problema. Mi-e frica de sfarsit, mi-l doresc mai mult ca orice. Daca nu exista nimic acolo voi mai putea avea sau nu regrete ? Pentru ca inainte de lumina, am inteles ca e filmul vietii tale...o drama cu accente de comedie. Pleci si nu te mai intorci, sau daca te intorci nu stii de unde ai plecat, deci nu stii daca e mai bine sau mai rau...