Asta...asta e noaptea cea mai grea. Noaptea in care miliarde de stele sustin acelasi concert surd.Noaptea in care somnul va fi doar o pierdere de timp.
De ce ?
Pentru ca dormind te voi visa, fara sa te simt alaturi...desii as vrea sa te simt prinsa in bratele mele, cuprinsa de toata fiinta mea si topita intr-un "noapte buna" superb, stins intr-o sarutare apasata .
E noaptea cand invat... invat cat de mult te iubesc si cat de mult imi doresc...ca buzele si trupul tau sa fie intr-o simbioza cu buzele mele plapande, cu trupul meu amortit de timp.
Tu esti timpul meu. Cand vii spre mine, spun ca a venit si vremea mea, iar sarutarile tale imi sunt perna de a doua zi.
Esti cel mai frumos nerv atins de scurtcircuitul iubirii.
Sunt un om norocos...
Adesea, ma vad mort...ma simt mort, dar imi revin cand zambetul tau radiaza viata peste inima mea.
Zilele astea efemere, pe care noi le tot calculam sunt doar numere. Pot spune ca au trecut 256 de zile de cand ne cunoastem, de cand convietuim intr-un intreg emotional, dar asta ar fi un simplu calcul . Suntem dintotdeauna un intreg despartit de circumstante, reintregit de inevitabil.
Te iubesc pentru asta.
Cand te-am cunoscut, am simtit ca te stiu de la inceput. Cand am simtit ca trece timpul peste noi, mi-am dat seama ca timpul ne-a fost alaturi mereu, chiar a asteptat...ne-a asteptat .
Ne-a asteptat sa ne maturizam, sa fim pregatiti. E clar ca suntem un univers impreuna si nu avem inceput, dar nici sfarsit. Eu, sunt acea antimaterie ce te sustine, te ajuta sa radiezi si ocazional te absoarbe, tu fiind o supernova...Oamenii din jur sunt doar stele neutronice, iubita mea, ce nu-si pot oprii colapsul.
Tu esti dragoste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu