Tin soarele in palma , ma uimeste lumina parca infinita
Si luna uneori imi mai vorbeste , desii timida ,
Dar niciuna nu vrea sa imi spuna , unde Dumnezeu am mai ajuns ...
Am parcurs multe drumuri pamantesti cu picioarele umflate
Am ascultat tipete si soapte de la oameni diversi cu simple vointe
Le voi amintii ingerilor puri d'aici cate prostesti aveau cerinte
Si stergeam ca un prosop de piele arsa lacrimile femeilor indurerate .
De la cei din jur simt uda o lacrima
Of Doamne , Dumnezeule , eu sunt uscat
Cineva , o voce imi spune de parca am plecat
E timpul sa plec , sa alerg , ultima mea patima .
Nu-mi aruncati cenusa murdara
Le aud pasii stramtati de durere si regret
Acum urmeaza timpul in care trebuie sa astept
Sa-mi cunosc taramul , de voi locuii in paradis iara .
Scartaie crucea de lemn taiat cu salbaticie la crescut
Si scrisul se sterge in ani fara resentimente
Numele meu incet dar sigur din capul vostru se va pierde
Voi privii cu lacrimi sfinte oamenii ce candva sincer m-au iubit .
Ingropati in lacrimi amintirea mea , nu in minciuni
Sunt om , am fost , am gresit , nu am fost nici pe deoparte perfect
Mi-am dorit probabil sa fiu vazut ca intelept ,
Dar nici oamenii ce au existat , exista , vor exista nu au fost ,sunt sau vor fi extrem de buni .
Adio ... Scrioare din rai , cazuta in mare , cu cerneala cuvinte
Livrata intr-o zi de mai cu soare si ploaie de spuma
Cu rugaminti ce incet dar sigur si dureros se aduna
Cu rugaminti din cele mai grele , de genul , " Sa iti aduci aminte ..." ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu