Inmormantare in paradis

E inmormantare in cer , a murit omenia 
Mortii de demult lacrimeaza fara a se uda
Pana si sfintii plang , ingerii isi pierd iubirea
-"De ce ar trebuii sa fie lumea atat de cruda ?"


In ziua cand soarele isi intindea cearceaful de lumina 
Si coama norilor stransi in plete albe de bratran 
In ziua aceea a murit cu privirea senina 
Si ultimul om , caracterizat ca fiind bun .


Restul oamenilor intrigati de pierdere 
Au cumparat cu banii ce ii vedeau mai importanti
Si-au aruncat in suflet toate gunoaiele 
Si au plecat mai departe considerandu-se uitati .


Inteligenta lor fizica distrugatoare de iubire 
Cu faima ce-o sperau si preturile dragostei 
Ii impiedicau sa-si vada adevarata lor menire 
Sa simta gustul cerului si muzica frunzelor de tei .


Nu mai exista speranta-n cer , pierduta ea ramase 
Cu lumanari din flori in mana flori cu capat verde
Plangeau fostii muritori , si isi ingropau trecutu , -"Hristoase ! "
Dar acum nici macar fiul durerea nu o vede .


Sfarsit-au zilele vesele , cand alergau copiii-n parc 
Terminau jocurile abia la strigarea lunii 
Sfarsit-au noptile cand romanticii nu se saturau de viata 
Si nu mai ramasese nimic din ce erau candva unii .


Oamenii vroiau avere , nu lacrimi de iubire 
Vroiau masini si case , nu mai stiau termenul de vis 
Cereau acum carte si cunoastere , nu mai doreau durere
Si de aceea acum , ei bine-i inmormantare-n paradis .