Doi visatori

Cand lumea prinde viata ,
Moartea devine speranta ,
Iar firele crude ale ierbii scaldate in roua ,
Le cuprinde pe-amandoua .


In vibratia suava a vantului de Mai ,
Sublim iti cere dragostea sa stai ,
Dar pleci ca te asteapta realitatea ,
Nu poti sa vrei sa iubesti eternitatea .


Cand plopii singuratici se-nchina la blocurile gri , batrane  ,
Iar creaturi bizare se-ncolacesc in ei , incep sa rasune ,
Melodii de bun venit in lumea celor tristi ,
O lume daramata de mii de anticristi .


Cand limba femeii trece peste cerul gurii tale ,
Dorm fluturi morti in popasul de pe spinare ,
Parca o iubesc cateodata , si ea ma iubeste uneori ,
Imbatranim in mirosurile otravitoare a doua dezvirginate flori .


Prin viteza , depasind tainele ratiunii pure ,
Mi-am pierdut inocenta in ploi scurte inmuiate in padure ,
Ti-am sarutat degetul mare , si l-ai coborat inspre pamant ,
Nu mai esti ce ai fost , dar tot vreau sa te cant .


Zburdalnici , gandaceii se risipesc in culori ,
Provocand tumori in drumul spre fiori ,
Nu poti iubii de-odata o multitudine de flori ,
Cum nu se pot iubii reciproc doi visatori .