Prea tarziu

E tare tarziu , dar n-am murit
Tare liniste pe al soarelui asfintit
Se aud sunete de surda vioara
Cand luna joviala apare spre seara ...
Paseste zbuciumata toamna in talpile negre de tragic
Cu aramia-i frunza in zorii de cantec magic
Alearga zambetul pustiit de nedreptate spre mare,
Iar eu cu buzele-mi sfaramate , te inmoi in sare .
Se vede spre sfarsitul vietii mele un cer senin
Te-am asteptat atat cu simplu dar , ca sa suspin 
Tarziu si fara veste , pana si toamna a plecat
N-ai auzit cand mort de setea buzelor tale te strigat ?
Mi-e dor de mine , de tot ce-am fost odata
De razele ochilor tai , senine si de glasul tau de fata-ndurerata
Mi greu fara parul tau invelis al secretelor cele mai ascunse
De sentimentele tale care nici de dragoste nu mai pot fi patrunse .


A ramas o toamna , ca o poezie veche
Tu cu mine-mbratisati in a sfarsitului pereche
Privim spre-apus cu lacrimi arse-n dor
Peste obrajii nostri cu a iubirii izvor .
Si rupe-mi glasul ratacitelor flori
Cu zambetul tau mort de imi da mereu fiori
Si arzi ca lemnul in sufletul meu ce canta despre tine
Caci nicicand nu voi cunoaste a iubirii menire , stii bine .
Te cunosc prea bine , si sufletu-ti pustiu
Si stiu , cunosc situatia caci este prea tarziu
Sa fiu , eu muritorul ce te-nvata amorul ,
Iar lacrima ce-ti curge sa-mi intretina a dorului izvorul ,...