Singur pe scaun , inconjurat de crize
Cu ochii indreptati spre a soarelui apus
Simt vantul cum ma tremura in reprize
Si ca tot ce a fost a fost , ce a plecat s-a dus .
Pielea-mi creata de decenii
Cu paru-mi rar si gri
Am poza ta in mana , lacrimi peste dansa
Mi-aduc aminte draga cat de mult te-am putut iubii .
Patul ce era candva acoperit de roze
Cu noi doi plutind pe ele sarutandu-ne jovial
E acum doar amintirea unei dureroase nevroze
Si zace langa mine , privindu-ma balanal .
La geamul unde te strigam pe noapte
Si-mi raspundeai cu stangacie
Unde-am inecat in ploaie atatea mii de soapte
Pare sa fie plans de mine de o vesnicie .
Si crucea-ti alba ca zapada
Se-nmoaie cand ma vede
Mi-e atat de dor de tine ...
Plang o imbratisez , doar ea ma crede .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu