Existenta mea , ca spirit ... nu stiu , probabil ma face sa fiu un criminal de sperante .
Am iubit , sarutat indeajuns de mult pentru 20 de ani incat sa imi hranesc demonii interiori ...
Fragmentele unor poezii d'ale mele contin o durere atat de atroce , ca ma face sa raman clar indiferent problemelor celorlalti . Totusi imi scriu sentimentele pe foaie ca un masochis desavarsit ce sunt . Sunt momente cand nici eu nu am incredere in mine , sau momente care increderea pe care o am in mine devine bolnavicioasa , contagioasa , jegoasa .
Din totdeauna am avut visul zborului , si am lacrimat cand am vazut ca nu pot depasii cutia de beton ce o numesc a fi casa . Am ajuns atat de rau , incat imi calculez fiecare pas , miscare , clipire , vers , chiar si pahar ' pentru ca mai apoi sa gresesc un simplu calcul si sa mi-se stranga fruntea intr-o bucata nefolositoare de piele incruntata .
Am ajuns la unele categorii de muschi actionanti a unei stari cinice de refuz a imperfectiunii .
Ma simt perfect , creat la fix sa fiu ciudat , creat in gluma perfectionismului . Si refuz clar perfectiune ,caci eu sunt suflet , si imi indoi soldurile peste ceea ce a fost .
Mi-a fost dor si mie de cineva , am plans , am ras , glumit si dormit pe mine . Acum in clipele astea fragede mi-e si mai dor de mine , sa zbor cu mintea peste toti , cerul sa fie limita .
Si spun mereu asta , dar ma mint singur . Sunt o epava a materiei prime din care am fost creat , sunt prost ...
Eu citesc , nu ascult ... iubesc , nu sarut . Am spus de multe ori asta si m-am rezumat la dragostea mea de fantezie care mi-o hranesc zi de zi cu sange , lacrimi si fum toxic .
Domnul din mine moare , si raman aici doar cu trupul ... incet dar sigur imi dispar cuvintele din vocabular si momentan ma straduiesc sa tin cu dintii de ele ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu