Cum pot doi oameni sa ascunda ,
O eternitate de-amintiri ,
Si sa comprime-ntr-o secunda
Puterea unei mari iubiri ?
Cand ei , suav , isi conduc traiul ,
Cel trecator si fara vina ,
Cu spasme de-adevar ca guturaiul ,
Cine-i impinge in surdina ?
De vor iubire , vor avea ,
De vor uitare , vor uita ...
De simt chemarea sarutarii ,
Vor alunga in nevazut , orice arma a terorii ...
Suntem copii , cu oscilatii de batrani ,
Suntem crestini , dar ascultam adesea de pagani ,
Vorbim in semne diferite dar in esenta firii ,
Vorbim aceiasi limba , a iubirii ...
Iar cerul are alt albastru cand corzile prieteniei ,
Vibreaza sub acelasi astru , cutremurand fundatia tiraniei ,
Nu-mi vreau prietenii aproape , nu-i vreau departe , dar ii vreau ,
Sa-i am in amintirea mortii , sa ii astept in timp ce stau ...
Copiii cerului n-au aripi , n-au harpe sau sageti cu arc in mana ,
Copiii cerului sunt aici , si n-au mancat de-o saptamana ...
Nu dragostea a cucerit un cuplu , cand el a invatat s-o stapaneasca ,
Nu inima dicteaza moarte , ea stiind sa bata doar ca sa iubeasca ...
Si pomii falnici , zgaraie vazduhul ,
Si oameni demon , ordona executarea falniciei
Si pasari mor , si anii trec ... prevestind sfarsitul ,
Caci ne sinucidem in cautarea bogatiei ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu