Boschetar indragostit

Pe langa parcul din oras ,
Mor suflete umile ,
Eu te-as lasa , tu nu ma lasi ,
Sa-ti spun povesti crude de iubire ...

Si steaua nordului paleste ,
Deasupra casei tale ,
Cand surzii canta , si ura se indragosteste ,
In sunete de jale ...

De-mi plimb duios , sexual si cinic ,
Limba peste-al tau zambet ,
Si lobul urechii ti-l sarut vampiric ,
Sa nu aud vreun scancet ...

Pe langa parcul asta inegrit ,
De fum si sange struguriu 
Mor vise , moare tot ce am iubit ,
Si sufletul mi-e purpuriu ...
Cine am fost ? Ce vreau sa fiu ?

Imi curge dragostea pe frunte ,
Prin glandele sudoripare ,
Ce rost ar mai avea sa ma incrunte 
Orice piesa teatrala de a ta , de jale ?

Hilar privesc spre capu' strazii ,
Cu mintea incretita .
E parcul asta , un inamic al mortii 
Sau moartea ii  e iubita ?

Ciresii-ar trebuii sa infloreasca ,
Natura sa invie ,
Dar inima-mi ramane flasca 
Vazand atata antipatie ...

Si-mi arunca povesti parcul asta prost ,
De parca mi-ar pasa ,
Ca sunt amoruri fara rost ,
Si tu esti iubita mea ...

Ca cica mor vazand cu ochii 
In ochii tuturor ,
Ca cica vorbesc numai de moarte ,
Sa vorbind am sa si mor ...

Duios stinge lumina luna ,
Adormind pe-un nor cenusiu ,
E intuneric in parc si parca ,
Acum ma simt mai viu ...

 Plang poetii atunci cand scriu ,
Plang stele si luna ,
Cum plang si eu cand vreau sa fiu ,
Din toate doar cu una ...

Iar ochii mi-se-nchid incet ,
Astept sa cad , atarnat de bordura ,
M-asez cu genunchii-nfipti in piept ,
Sunt doar eu , parcul si o sticla de bautura ....