Si cum radeam , nebun ca un bun de nimic
Sub clarul lunii in depresii vedeam clar luna
Plecat-am capul spre a cerului finit
Nebun si singur sunt , mai stii ? vorbeam intruna ...
Si una rupta-n maselele de minte , buimaca si uituca
Ma lua in brate moarta cu moartea-n mana stanga ,
Justificat-am gestul ei fara de noima si-nteles
Cu tuse umezita de cancer si idei halucinante-n mers .
Ea, imbracatan dres , ma saruta fumegand din totii porii ,
Eu , spumegandde pofta , o absorb ca spuma marii ,
Plimbat-am mana stanga in cortexul terorii ,
Su asa am inceput sa simt gust de paranoia in centrul garii ...
Si-am luat-o de nevasta , aceasta nefasta vasta,
Mi-a-ntunecat privirea , gandirea si inima mi-o facu albastra ,
Zugravita-mi sufletul in albastru de metil ca-n vis ,
Otravita-mi zambetul in verde de Paris ,
Eram in paradis , inchis ,
Un sentiment de nedescris cu dichis si-o permanenta sursa de scris .
Ce trist ...
Mi-am scris gandurile , am rupt in slalom randurile ,
Am creat versurile si starile ,
Am umplut creiere si canile ,
Am fiert sangele strugurilor tarzii ,
Dar am uitat ce-nseamna " a fi " .
Pai cum sa fi ?
Cand nopti tarzii su euforii
Iti inlatura posibilitatea de a mai gandi ,
Cand esti copil printre copii si non-stop doar jucarii ,
Am ajuns la cotitura ,
Sase ani de sconcs mi-au lasat un gust amar in gura
Si totusi continui , ma mint ca am masura ,
Cand defapt astept ultima mea solutie , intaia Domnului masura ...9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu