Boala

Multe erau , erau frumoase toate
In apus , cu flori in mana te vedeam fugind de mine
Te strigam , imi lipseai , te iubeam , nu ma puteam abtine 
La final de ziua cresteam apusu-n palma , poate . 
Cand nu puteam deosebii capatul pamantului de inceputul de rai 
Apareai toata in alb , cu zambetu-ti fermecator 
Si eu print batut de soare , imbracat stralucitor 
Incepeam sa-ti cant fantastic , baladele topite intr-un nai . 
Nu eram eu cel mai destept pamantean trecut prin marea vietii 
Dar stiam perfect sa te iubesc cu fiecare mangaiere ,
Iar tu sarutandu-mi pielea aspra imi alungai orice durere
In comedia tragica , a crapatului diminetii . 
Ce zdrente batrane erau curiosii , ce ne priveau pe geam 
Cu ochii lor rosii si gretosi ne analizau sarutul 
Printre firele crude de iarba noi ne incepeam sfarsitul 
Nu cunosteau iubirea noastra , dar nici noi nu-i cunosteam . 


In ziua gri , de toamna aramie 
Crosetai haine din promisiuni peste trupul meu uscat
Ma simteam auriu ca soarele , cel mai fericit barbat 
Dar se stingea vizibil in noi a dragostei faclie . 
Pamantul ud de lacrimile mele se ineca , cumplit
Se auzeau in zare milioane de strigate de disperare
Cu glasul sters la fierbinte de regele nostru soare
Iti pronuntam umil , cat de mult te-am mai iubit . 
Si tu , aproape moarta , imi strecurai saruturi moi
Cu buzele-ti uscate de boala necrutatoare
Imi duceai mintea prin tine la plimbare 
Si pomeneai de ce fuseram candva noi amandoi . 
-"Te voi iubii mereu , iti jur cu sufletul cazut in zare 
Pe tine cucoana cu flori topite-n frunte 
Mult timp de mine , nu te vei putea ascunde 
Caci voi murii cu tine si pe un nor iti voi oferii alinare."
Si asa , cu vorbele-astea , mi-ai murit in brate-mi distruse
Cu buzele lipite de-ale mele , si cu o lacrima pe obraz 
Nu cunosteam adevaratul sens al cuvantului necaz 
Dar boala mi-a luat iubirea , si privirile au fost duse .