Candva , luna a fost printesa frumoasa ce avea langa ea un iubit , soarele dar au fost blestemati sa devina astri cosmici , sa se vada doar dimineata la rasaritul printului si seara la apus . Blestemati sa se vada dar sa nu se atinga .
Acum luna isi plange restul eternitatii singura , cu prietenele ei stelele le spune cat de mult ii lipseste soarele dar ce pot face ele sunt doar niste stele ce impreuna formeaza un zodiac .
Soarele plange si el dar el nu are pe nimeni alaturi de care sa stea sa vorbeasca , e singuratic ... uneori se aseaza pe nori si plange toata ziua suspina si striga tare te iubesc , noi auzim tunete si ne speriem dar e defapt urletul de disperare a soarelui .
Oamenii se bucura de ei separat ... in definitiv ei sunt cei ce ne ofera lumina , caldura , frumusete si restul.
Impreuna sunt geniali , se iubesc ... la apus cand soarele isi ia ramas bun de la muritori si intalneste pret de cateva minute luna , inroseste de emotie , iar dimineata luna incearca pe cat posibil sa amane inevitabila disparitie temporara si sa isi vada iubitul cat mai mult , se uita trista din umbra la toti muritorii ce se trezesc dimineata si isi spun te iubesc .
Si daca va fi sa se revada va fi eclipsa solara si luna isi va acoperii iubitul soare in taina , se vor iubii ... muritorii vor privii , vor fi uluiti , vor orbii de la atata pasiune , se vor saruta si vor iesii scantei atat de fierbinti ca va arde cearceaful albastru ce ii invaluie . Va fi dragoste suprema ... momentul cand negrul se impreuneaza cu albul , cand binele schimba raul , cand uratul isi arata adevarata frumusete .
asta e absolut geniala.
RăspundețiȘtergere